Rodica Culcer
De câteva săptămâni asistăm, unii cu stupoare, dar majoritatea cu indiferenţă, la o adevărată cruciadă în favoarea avortului, declanşată de cazul fetiţei însărcinate din Neamţ.
Cruciada s-a terminat aparent cu un triumf, căci părinţii fetiţei au decis să accepte oferta unei românce din Anglia care va finanţa întreruperea de sarcină la o clinică privată din Londra.
Vorbim de cruciadă pentru că nu putem vorbi de dezbatere. Dezbaterea ar fi presupus o atitudine responsabilă şi matură din partea mass-media şi luarea în discuţie a tuturor punctelor de vedere, nu ignorarea celor care ridicau semne de întrebare asupra avortului, aşa cum s-a întâmplat cu declaraţia preşedintelui Colegiului medicilor, profesorul Vasile Astărăstoaie. Acesta invoca reglementările Consiliului Europei şi ale Asociaţiei Medicale Mondiale privind protecţia fătului şi embrionului, atrăgând atenţia că este vorba de „fiinţe vii cu drepturi“, iar progresele din medicină fac posibilă în unele cazuri supravieţuirea fătului în vârstă de peste 20 de săptămâni. Cu alte cuvinte, ceea ce se va întâmpla la Londra este nici mai mult, nici mai puţin decât uciderea fătului care în acest moment dă din mânuţe şi din picioruşe în burta mamei şi orice medic care a asistat la o asemenea cezariană vă va spune că el mai respiră ceva vreme după ce este scos din uter. Propun ca televiziunile să difuzeze imagini care să ilustreze ceea ce se va petrece în sala de operaţii din Londra, iar finanţatoarea avortului să asiste la această operaţie şi la moartea fătului. Aceste aspecte, care meritau şi ele dezbătute, au fost însă eludate şi de ziarişti, şi de autorităţi, astfel încât am putut-o auzi pe Teodora Bertzi clamând drepturile copilului fără a se gândi că şi copilul nenăscut, în a şasea lună de viaţă intrauterină, tot copil poate fi. Responsabila cu protecţia copilului pe plan naţional este însă gata să-l sacrifice, în numele dreptului fetiţei din Neamţ la o copilărie fericită şi la o dezvoltare psihică normală. Or, posibilitatea acestei dezvoltări fireşti este de acum o iluzie. Datorită mediatizării cazului, fetiţa ştie deja că aşteaptă un copil, cum ştiu de altfel toţi colegii ei şi ştie o ţară întreagă, mai ales după ce ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a dezvăluit numele. Cât de uman şi de înţelept poate fi aşadar să împovărezi viitorul fetiţei-mame cu un avort care poate echivala cu o crimă, fără să te gândeşti că, odată ajunsă la maturitate, ea s-ar putea îngrozi de ce i s-a făcut? În ecuaţie sunt de fapt doi copii, nu unul. Ar fi fost oare de neconceput ca al doilea copil să crească în aceeaşi familie cu mama? Fără îndoială, familia Vrânceanu s-ar fi bucurat de sprijinul material şi moral al societăţii, al statului, sensibilizat de mass-media, şi al Bisericii, mai ales că Mitropolia Moldovei i-a făcut o ofertă de susţinere materială şi morală. În plus, ar fi existat oricând varianta adopţiei. Viaţa poate supune pe oricine la încercări majore, care, în ultimă instanţă, ne definesc şi ne testează umanitatea. Deşi este extrem de greu să treci peste faptul că pruncul din pântecele fetiţei de 11 ani este rezultatul unui viol şi al unui incest, poţi să te întrebi totuşi ce vină are pruncul şi ce rezolvă uciderea lui. Nu ştiu în ce măsură părinţii fetiţei ar fi fost sensibili la argumentele antiavort, dar este grav pentru societatea noastră că nici măcar nu a existat o dezbatere matură şi responsabilă pe această temă, că demnitarii s-au repezit să ceară schimbarea legii fără să fi cântărit toate aspectele, iar televiziunile s-au erijat în instanţe morale fără o minimă responsabilitate.
Cruciada s-a terminat aparent cu un triumf, căci părinţii fetiţei au decis să accepte oferta unei românce din Anglia care va finanţa întreruperea de sarcină la o clinică privată din Londra.
Vorbim de cruciadă pentru că nu putem vorbi de dezbatere. Dezbaterea ar fi presupus o atitudine responsabilă şi matură din partea mass-media şi luarea în discuţie a tuturor punctelor de vedere, nu ignorarea celor care ridicau semne de întrebare asupra avortului, aşa cum s-a întâmplat cu declaraţia preşedintelui Colegiului medicilor, profesorul Vasile Astărăstoaie. Acesta invoca reglementările Consiliului Europei şi ale Asociaţiei Medicale Mondiale privind protecţia fătului şi embrionului, atrăgând atenţia că este vorba de „fiinţe vii cu drepturi“, iar progresele din medicină fac posibilă în unele cazuri supravieţuirea fătului în vârstă de peste 20 de săptămâni. Cu alte cuvinte, ceea ce se va întâmpla la Londra este nici mai mult, nici mai puţin decât uciderea fătului care în acest moment dă din mânuţe şi din picioruşe în burta mamei şi orice medic care a asistat la o asemenea cezariană vă va spune că el mai respiră ceva vreme după ce este scos din uter. Propun ca televiziunile să difuzeze imagini care să ilustreze ceea ce se va petrece în sala de operaţii din Londra, iar finanţatoarea avortului să asiste la această operaţie şi la moartea fătului. Aceste aspecte, care meritau şi ele dezbătute, au fost însă eludate şi de ziarişti, şi de autorităţi, astfel încât am putut-o auzi pe Teodora Bertzi clamând drepturile copilului fără a se gândi că şi copilul nenăscut, în a şasea lună de viaţă intrauterină, tot copil poate fi. Responsabila cu protecţia copilului pe plan naţional este însă gata să-l sacrifice, în numele dreptului fetiţei din Neamţ la o copilărie fericită şi la o dezvoltare psihică normală. Or, posibilitatea acestei dezvoltări fireşti este de acum o iluzie. Datorită mediatizării cazului, fetiţa ştie deja că aşteaptă un copil, cum ştiu de altfel toţi colegii ei şi ştie o ţară întreagă, mai ales după ce ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a dezvăluit numele. Cât de uman şi de înţelept poate fi aşadar să împovărezi viitorul fetiţei-mame cu un avort care poate echivala cu o crimă, fără să te gândeşti că, odată ajunsă la maturitate, ea s-ar putea îngrozi de ce i s-a făcut? În ecuaţie sunt de fapt doi copii, nu unul. Ar fi fost oare de neconceput ca al doilea copil să crească în aceeaşi familie cu mama? Fără îndoială, familia Vrânceanu s-ar fi bucurat de sprijinul material şi moral al societăţii, al statului, sensibilizat de mass-media, şi al Bisericii, mai ales că Mitropolia Moldovei i-a făcut o ofertă de susţinere materială şi morală. În plus, ar fi existat oricând varianta adopţiei. Viaţa poate supune pe oricine la încercări majore, care, în ultimă instanţă, ne definesc şi ne testează umanitatea. Deşi este extrem de greu să treci peste faptul că pruncul din pântecele fetiţei de 11 ani este rezultatul unui viol şi al unui incest, poţi să te întrebi totuşi ce vină are pruncul şi ce rezolvă uciderea lui. Nu ştiu în ce măsură părinţii fetiţei ar fi fost sensibili la argumentele antiavort, dar este grav pentru societatea noastră că nici măcar nu a existat o dezbatere matură şi responsabilă pe această temă, că demnitarii s-au repezit să ceară schimbarea legii fără să fi cântărit toate aspectele, iar televiziunile s-au erijat în instanţe morale fără o minimă responsabilitate.
Astfel, cazul fetiţei însărcinate ne-a evidenţiat din nou ca pe o societate „fără moral şi fără prinţipuri“, care refuză marile dileme şi cere soluţii simple şi rapide la probleme mari şi complicate, fără să vrea să ştie că aşa ceva este posibil doar în reclamele pentru detergenţi.
Sursa: Evenimentul Zilei, 27 Iunie 2008
Sursa: Evenimentul Zilei, 27 Iunie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu