miercuri, 27 august 2008

CE ESTE O ANOMALIE?


Un copil cu două capete s-a născut în Bangladesh



Baieţelul, pe numele său Kiron s-a născut luni prin cezariană la Clinica Keshobpur din apropierea capitalei Bangladeshului. Peste 150.000 de oameni din împrejurimi au venit la clinică pentru a vedea copilul cu două capete de aceea conducerea spitalului a decis ca acesta să fie transferat într-o unitate medicală mai mare. Poliţia şi-a asumat răspunderea de a-l proteja atât pe nou-născut cât şi pe familia acestuia.
Ginecologul femeii care a născut baieţelul a declarat că acesta mănânca normal cu ambele guri şi că are un singur stomac. Copilul s-a născut în urma fecundării unui singur embrion însă în timpul dezvoltării sale intrauterine se pare că a intervenit o anomalie. Deocamdată medicii nu şi-au putut da seama dacă baiatul cu două capete are două perechi de organe vitale. Viaţa lui Kiron nu este în pericol însă el şi mama lui în vârstă de 22 de ani au fost mutaţi într-un spital din apropierea oraşului Jessore. Această măsură a fost luată ca urmare a numărului mare de oameni care aşteptau în afara spitalului pentru a vedea minunea.
Personalul clinicii a chemat poliţia pentru a gestiona situaţia fără precedent. Acum oamenii legii păzesc spitalul din Jessore. (Sursa: The Daily Telegraph)


Articol preluat de la adresa:


marți, 26 august 2008

SINUCIDEREA PRIN FUMAT


Peste 1.500 de documente interne aparţinând mai multor companii producătoare de tutun dovedesc faptul că într-o ţigară se găseşte, printre miile de substanţe chimice toxice, şi poloniu 210.

Aceasta este o substanţă radioactivă letală. Firmele producătoare au aflat de existenţa poloniului 210 de multă vreme, în urma cercetărilor întreprinse timp de 40 de ani.
Documentele doveditoare au fost ţinute însă departe de ochii publicului.
Poloniul 210 este responsabil pentru un procent din totalul cazurilor de cancer pulmonar – echivalentul a 11.700 de decese – înregistrate anual, numai în Statele Unite.
O parte din cele 1.500 de studii arată că poloniul 210 este prezent în frunza de tutun. Companiile producătoare de ţigări au încercat ani la rând să scape de această substanţă prin spălarea frunzelor, dar nu au reuşit în totalitate.

O ţigară conţine mii de substanţe chimice ...
Philip Morris şi alte companii producătoare de tutun au ascuns faptul că în ţigări se găseşte poloniu 210
Peste 1.500 de documente interne ale acestor firme dovedesc prezenţa substanţei radioactive în ţigări. Rapoartele nu au fost niciodată făcute publice.
Populaţia fumătoare ştie de mulţi ani că gudronul şi nicotina din ţigări sunt foarte periculoase pentru sănătatea umană. Campaniile antitabac susţin că aceste două substanţe ar fi responsabile, în mod deosebit, pentru producerea cancerului de plămâni şi a deceselor premature.
Numărul din septembrie al periodicului „American Journal of Public Health" scoate însă la iveală că prezenţa substanţei radioactive poloniu 210 în componenţa ţigaretelor ar fi cauza principală a producerii bolilor imputate fumatului.
Reprezentanţii mai multor companii producătoare de ţigări ştiu de existenţa substanţei încă de mult timp. Aceasta a fost descoperită în urma cercetărilor proprii întreprinse timp de 40 de ani. Rezultatele studiilor nu au fost însă niciodată făcute publice, informează cotidianul britanic „The Independent".

Au tăcut de teama proceselor
„În timp ce susţinătorii tabacului încearcă în mod constant să pună la îndoială pericolele pe care le presupune fumatul, prezenţa poloniului 210 şi riscurile inerente au fost efectiv ţinute sub tăcere", a spus Monique Mugli, cercetătoare la un spital din Minnesota, Statele Unite.
Companiile producătoare au ţinut secrete rezultatele studiilor de teama izbucnirii unor mari scandaluri sau a unor procese.
Purtătoarea de cuvânt a British American Tobacco a spus că ea nu ştie care dintre ingredientele unei ţigări provoacă bolile de plămâni. Ea a adăugat că poloniu 210 se găseşte şi în mâncare. „Organizaţia Mondială a Sănătăţii a încercat să afle care dintre substanţele prezente într-o ţigară este responsabilă pentru producerea cancerului pulmonar, dar nu a stabilit, până în momentul de faţă, că poloniu 210 ar fi principalul vinovat", a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Substanţă radioactivă mortală
Poloniu 210 este un element chimic radioactiv recunoscut că produce cancer la animale. În plus, este responsabil pentru un procent din totalul cazurilor de cancer pulmonar – echivalentul a 11.700 de decese – în fiecare an, numai în Statele Unite.
O parte din cele 1.500 de studii arată că poloniul 210 este prezent în frunza de tutun. Companiile producătoare de ţigări au încercat ani la rând să scape de această substanţă prin spălarea frunzelor, dar succesele nu au fost decât parţiale.
Poloniu 210 este aceeaşi substanţă cu care a fost otrăvit fostul agent rus Alexander Litvinenko, în 2006.

Ce se află într-o ţigară?
O ţigară conţine peste 4.000 de substanţe chimice, dintre care metale grele şi pesticide toxice.
Peste 50 din substanţele prezente într-o ţigară sunt considerate responsabile pentru producerea cancerului.
Alte substanţe care compun o ţigară sunt agenţi mutageni capabili să modifice materialul genetic al celulelor vii.
Aproximativ jumătate din aceste substanţe chimice se găsesc în mod natural în frunzele de tutun verde, iar cealaltă jumătate este creată prin reacţiile chimice care au loc în timpul tratării plantei.
Alte substanţe sunt introduse în timpul fabricării ţigărilor pentru a face produsul mai aromat sau pentru a-i ameliora calitatea.


ARTICOL PRELUAT DE LA ADRESA: